Insomnii...

Odată ce luna muşcă sălbatic

Buza subţire a orizontului,

Tot ce e imaterial şi imperceptibil

Capătă formă proprie;

Timpul intră în sânge

Şi se dă pe vene ca pe-un tobogan,

Când în sus, şi când în jos,

Minutele devenind ore,

Iar orele, insomnii...

Sentimentele se rostogolesc în praf de stele,

Şi, asemeni unor fenomene ale naturii,

Deopotrivă distrugătoare sau înălţătoare,

Ni se topesc în privire,

Se preling apoi pe buze,

Întregindu-se într-un sărut,

Ca două jumătăţi de infinit...