"Mai bine m-aş face pescar de nori. Azi unul, mâine altul. Aş aduce repede potopul. Că la nori am noroc." (Marin Sorescu - Iona)
Port tatuate pe retină atât de multe imagini, ce se repetă continuu, încât ochii-mi sunt înceţoşaţi; atât de multe cuvinte se ciocnesc, sfărâmând fiecare literă în mii de cioburi, încât mă simt de parcă aş fi închisă într-un clopot de sticlă şi cineva bate sfidător în pereţi; atât de multe nemotive să mă bucur, să fiu, încât simt nevoia să tac, să strâng un nor în braţe, să mă aşez lângă trupul unui copac şi să-i absorb toată seva. Cu ea mi-aş trata toate rănile, mi-aş hrăni pielea avidă de simţuri şi mi-aş umple sufletul lânced; aş vărsa-o pe toată dacă ar fi nevoie, să se scalde şi să se vindece.
E atât de uşor să satisfaci un suflet gol, să-l readuci la viaţă printr-o mângâiere, să-l încălzeşti printr-o îmbrăţişare... să-l luminezi printr-un cuvânt venit din alt suflet. Dar unde găseşti un suflet să-ţi vorbească din suflet, să te atingă cu o privire, să îţi dea o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu? Unde găseşti un suflet dispus să-şi rupă din timpul lui, pentru a se oferi ţie, pentru a ţi-l dispune ţie, fără urmă de regret, fără urmă de tristeţe? Nu găseşti. Nimeni nu poate să-şi ia din timpul lui, şi aşa limitat, să îl petreacă cu tine, să culegeţi norii din suflet şi să-i strângeţi în braţe până se risipesc... nimeni nu e dispus să-ţi cunoască poveştile, să te descopere, să îţi asculte bătăile inimii... Nimeni nu ştie cine eşti cu adevărat, nimeni nu ştie prin ce ai trecut, ce simţi, ce vrei, căci pe nimeni nu interesează cu adevărat. Toţi sunt individualişti, egoişti, singuri. Dar eu nu sunt ca ei, nu sunt ca tine, ca voi. Eu sunt un om cu sentimente, cu emoţii, cu simţuri...
Sunt oare defectă? Cred că e un adevărat handicap în ziua de azi, să mai crezi în oameni, să te bucuri de gesturi simple, de un cuvânt frumos, de o strângere de mână...
E atât de uşor să satisfaci un suflet gol, să-l readuci la viaţă printr-o mângâiere, să-l încălzeşti printr-o îmbrăţişare... să-l luminezi printr-un cuvânt venit din alt suflet. Dar unde găseşti un suflet să-ţi vorbească din suflet, să te atingă cu o privire, să îţi dea o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu? Unde găseşti un suflet dispus să-şi rupă din timpul lui, pentru a se oferi ţie, pentru a ţi-l dispune ţie, fără urmă de regret, fără urmă de tristeţe? Nu găseşti. Nimeni nu poate să-şi ia din timpul lui, şi aşa limitat, să îl petreacă cu tine, să culegeţi norii din suflet şi să-i strângeţi în braţe până se risipesc... nimeni nu e dispus să-ţi cunoască poveştile, să te descopere, să îţi asculte bătăile inimii... Nimeni nu ştie cine eşti cu adevărat, nimeni nu ştie prin ce ai trecut, ce simţi, ce vrei, căci pe nimeni nu interesează cu adevărat. Toţi sunt individualişti, egoişti, singuri. Dar eu nu sunt ca ei, nu sunt ca tine, ca voi. Eu sunt un om cu sentimente, cu emoţii, cu simţuri...
Sunt oare defectă? Cred că e un adevărat handicap în ziua de azi, să mai crezi în oameni, să te bucuri de gesturi simple, de un cuvânt frumos, de o strângere de mână...
Un comentariu :
Şi ce mai aştepţi? Fă asta: pescuieşte norii, îmbrăţişează copacii şi măcar 1 minut pe zi priveşte în sus cum umblă norii. Salutare, mă bucur că ai mai scris :)
Nuu, nici vorbă ca tu să fii defectă. Şi, eu zic că mai sunt suflete în jurul nostru de genul celor căutate de tine. Niciodată să nu laşi lumea să îţi schimbe sufletul :) Dacă toate aceste trăiri sunt un handicap, atunci fă din el un renume, transformă ce pare un dezavantaj în cel mai mare avantaj al tău. Uneori, ceea ce pare că ne face slabi este marea noastră armă.
Trimiteți un comentariu