sâmbătă, decembrie 22

Omul fără sentimente

În creierul meu se construieşte o cale ferată,
Ce face legătura între lumea reală şi cea interioară,
Ca să nu mă pierd între cele două existenţe.
Am o durere oarbă de cap
Şi nu e de mirare,
Căci ochii mei nu mai exprimă decât timpul.
De curând,
Mi-am înlocuit inima cu un ceas de metal,
Ca să pot fi şi eu un om normal,
Nu unul ghidat de sentimente;
Aşadar, să nu te mai aştepţi la vorbe dulci, căci,
Deşi încă simt cum îmi aleargă sub piele
O miriadă de furnici,
Iar păsările, se zbat şi ele,
În loc de buze... m-am trezit cu un arici.

3 comentarii :

Ionut spunea...

Interesanta poezie,cumva reuseste sa exprime realitatea actuala,ceea a sentimentelor care parca nu isi mai gasesc locul,nu isi mai au rostul.Felicitari pentru versurile pline de intelepciune si sa ai parte de Sabatori fericite si bucurie atat pe plan spirtual cat si pe pland trupesc ;))

Unknown spunea...

Nici nu ştii cât mă bucură gândul că versurile mele au reuşit să străbată universul de idei şi să fie în acord cu sufletul tău.
Îţi mulţumesc din suflet pentru vizită şi pentru urări, şi de asemenea, îţi doresc sărbători fericite şi pace în suflet! :)

Prinţesa în bocanci spunea...

om fără sentimente nu există...
poezia e minunată!într-un fel ai conturat ceea ce simte de multe ori fiinţa mea!...