În creierul meu se
construieşte o cale ferată,
Ce face legătura
între lumea reală şi cea interioară,
Ca să nu mă pierd
între cele două existenţe.
Am o durere oarbă de
cap
Şi nu e de mirare,
Căci ochii mei nu mai
exprimă decât timpul.
De curând,
Mi-am înlocuit inima
cu un ceas de metal,
Ca să pot fi şi eu un
om normal,
Nu unul ghidat de
sentimente;
Aşadar, să nu te mai
aştepţi la vorbe dulci, căci,
Deşi încă simt cum
îmi aleargă sub piele
O miriadă de furnici,
Iar păsările, se zbat
şi ele,
În loc de buze...
m-am trezit cu un arici.
3 comentarii :
Interesanta poezie,cumva reuseste sa exprime realitatea actuala,ceea a sentimentelor care parca nu isi mai gasesc locul,nu isi mai au rostul.Felicitari pentru versurile pline de intelepciune si sa ai parte de Sabatori fericite si bucurie atat pe plan spirtual cat si pe pland trupesc ;))
Nici nu ştii cât mă bucură gândul că versurile mele au reuşit să străbată universul de idei şi să fie în acord cu sufletul tău.
Îţi mulţumesc din suflet pentru vizită şi pentru urări, şi de asemenea, îţi doresc sărbători fericite şi pace în suflet! :)
om fără sentimente nu există...
poezia e minunată!într-un fel ai conturat ceea ce simte de multe ori fiinţa mea!...
Trimiteți un comentariu