duminică, octombrie 21

Cioburile existenței

Închizând pleoapele, spre adormirea conștientului,
Îmi învelesc absurdul necuprins,
Al universului în care, număr zile și petale,
În loc să umplu cercul existenței;
Un univers în care, cuvintele nu-mi sunt cuvinte,
Ci gânduri statice și necuvântătoare,
Lacrimi neplânse și zâmbete oarbe,
Răstignite în cioburi de timp
Ce creează oglinda eului, eu.


Trimiteți un comentariu