luni, octombrie 15

Neputința de a fi

Ce zi albă, pentru întunecimea gândurilor mele!
Ce zumzet absurd, de voci necontrolate
Și cuvinte risipite, fără cuget;
Ce trunchiuri goale de suflet
Și frunze printre gene,
Și-un cer lipsit de icoane.
Ce frig în măduvă și lipsă de oase,
Căci degeaba purtăm gleznă...
Ne acoperim cu pene de corb,
Neputința, de a fi oameni.


3 comentarii :

dmd. spunea...

ce slove negre-n foaie albă,
din hotărâre să răstoarne
şi să aşeze teze dese
ori ascuţite antiteze.:)
dmd.

Teo Dor spunea...

...dar, neputând să fim oameni, nu ar trebui să uităm că putem fi oricând îngeri....

Ionut Sultana spunea...

O poezie de o profunditate si un ecou sublim,felicitari :)