joi, octombrie 4

Sufletu-mi, jertfă divinității

Cerul e doar un cerc vicios,
Ce ia culoarea stării mele,
Mic, cât pupila prin care-l privesc,
Dar adânc, cât miezul sufletului meu
Și rece, precum vântul
Pe care-l îmbrățișez în fiecare dimineață,
Cu mâinile strânse la piept,
Și-mi dă fiori pe coloana infinitului
Și mă răscolește, până-mi
Rămân în nuditatea spiritului...
Atunci îmi pun sufletul 
În interiorul unui mesteacăn,
Ale cărui brațe, agită apele cerului,
Să mi-l înalțe, jertfă divinității,
Și să-l apere de necunoscut.
Acum nu mă iubiți,
Căci nu am sufletul în mine.


Trimiteți un comentariu