Ţi-aş legăna chipul blând şi ţi-aş gâdila tălpile, să nu pleci de lângă mine. Ţi-aş săruta genele şi ţi-aş îmbrăţişa buzele, să nu mă uiţi. Ţi-aş fi mamă, soră, prietenă şi iubită, să nu duci lipsa nimănui... să fiu lumea ta. Cu sufletul meu, aş iubi sufletul tău, să ne contopim întru veşnicie.
Te-aş iubi... dacă aş şti să iubesc.
Dar, iartă-mă dragule, că inima mea nu bate din iubire. Iartă-mă, că în mine se nasc zi de zi fluturi şi nu sentimente. Iartă-mă, că sunt atât de liberă şi totuşi atât de captivă în visul meu. Iartă-mă, că mă îndrăgostesc de vise.
Realitatea mă sperie!
Am rămas încolţită într-o utopie, ce mă hrăneşte cu puţină plăcere şi puţină suferinţă, atât cât să nu mă trezesc.
Trezeşte-mă, când vei fi pregătit să înfrunţi furtuna.
11 comentarii :
un text trait. frumoase ganduri
Scrii interesant. Bravo ! :)
visul e dragostea.
si dragostea e visul.
Interesant punct de vedere...
Hei, mersi!
Te mai aştept, cu drag!
Trăit, e puţin spus. A curs de la sine, din străfundurile fiinţei mele...
Mulţumesc pentru vizită!
Fericit acela pe care iubindu-l, va ști să te iubească!
Ce drăguţ... aşa să fie! :)
Cât de frumos..
"Te-aş iubi... dacă aş şti să iubesc."
Dacă nu ar exista vise viaţa nu ar avea niciun scop.
Mi-a plăcut enorm postarea, m-a impresionat până la lacrimi!
Felicitări!
Hei, mă bucur mult să aud asta!
Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi te mai aştept! :)
frumos ai scris...
realitatea ne sperie pe toti dar trebuie sa o depasim.
Trimiteți un comentariu