duminică, septembrie 2

Regăsire

Nu mi-e nici vară, nici toamnă. Deşi am avut la dispoziţie o vară întreagă să mă bucur. Deşi de azi e toamnă iar.
O vară în care m-am întâlnit cu copilul care am fost, căci l-am regăsit pe o bancă în parc, unde obişnuiam să ies adesea. Era aşa de timid şi de introvertit, dar totuşi cu un zâmbet în privire, ce mi-a dat curaj să mă apropii. I-am dedicat-o lui pe toată, i-am împărtăşit emoţiile şi fiorii, bucuriile şi tristeţile prin care am trecut, în tot timpul acesta, ca să ajung cine sunt. I-am arătat cât de mult m-am schimbat, cât de mult m-a ajutat să mă dezvolt, să mă ridic deasupra viselor şi să ating stelele. I-am spus că datorită lui, am devenit eu.
După ceva timp a devenit curajos şi a reuşit să-mi intre sub piele. A vrut chiar să ne jucăm împreună... şi am acceptat, dar am renunţat repede, dându-mi seama de privirile indiscrete ce mă ţinteau. S-a întristat şi m-a pus să-i promit că voi avea mai multă încredere în mine de acum înainte, ca să nu mă mai intimidez şi să mă împiedic de ceilalţi. I-am promis. I-am promis că voi avea mai multă grijă de mine şi că voi încerca să scap de timiditate. I-am promis, de asemenea, că nu îl voi uita şi, ca drept dovadă, îl voi vizita de Crăciun. Mi-a zâmbit ştrengăresc şi m-a îmbrăţişat. Apoi am plecat, cu inima mai uşoară şi cu mintea limpede, pregătită să iau viaţa în piept şi, mai mult, să răspund provocărilor pe care mi le aruncă. Am mai aruncat o privire în spate, dar deja dispăruse în negura timpului...


De-acum e toamnă iar, un anotimp sensibil, plin de emoţii şi de culoare, un anotimp magic, în care sufletul şi mintea sunt într-o comuniune perfectă, în care eu îmi găsesc liniştea şi timpul, de a mă bucura de tăcere şi frumuseţe.

Vă doresc o toamnă senină, cu ploi calme şi momente de neuitat, caracteristice acestei perioade minunate!
Trimiteți un comentariu