duminică, septembrie 4

Devino iubire!

Copilă, e atât de frig afară,
Iar ochii-ţi sunt plini de stele!
Înaltele ceruri, atât de întunecate,
Ce-ţi luminează căile şi gândurile abstracte,
Iar aerul rece, ciupindu-ţi pielea goală,
Îţi încălzeşte sufletul şi lumea-interioară...
Iar buzele-ţi sunt arse şi gura ţi-e flămândă,
Obrajii-ţi sunt palizi şi pielea creponată,
Dar oamenii tăi dragi, ce-ţi stau aproape, 
C-un zâmbet îţi hrănesc făptura toată.
Primeşte bucuria şi dă-o mai departe;
Apreciază bunătatea şi transform-o în şoapte;
Dar preţuieşte iubirea şi clipele ei toate,
Devino ea, virtute, şi lanţurile-i rupe,
Ca lumea să o afle şi-n ea să se strămute.


Trimiteți un comentariu