Devino iubire!

Copilă, e atât de frig afară,

Iar ochii-ţi sunt plini de stele!

Înaltele ceruri, atât de întunecate,

Ce-ţi luminează căile şi gândurile abstracte,

Iar aerul rece, ciupindu-ţi pielea goală,

Îţi încălzeşte sufletul şi lumea-interioară...

Iar buzele-ţi sunt arse şi gura ţi-e flămândă,

Obrajii-ţi sunt palizi şi pielea creponată,

Dar oamenii tăi dragi, ce-ţi stau aproape, 

C-un zâmbet îţi hrănesc făptura toată.

Primeşte bucuria şi dă-o mai departe;

Apreciază bunătatea şi transform-o în şoapte;

Dar preţuieşte iubirea şi clipele ei toate,

Devino ea, virtute, şi lanţurile-i rupe,

Ca lumea să o afle şi-n ea să se strămute.