sâmbătă, aprilie 30

Glasul mării...

Când soarele mi se lasă pe tâmple,
Îmi arde orice speranță,
Și-mi înnoadă genele în dezamăgire,
Apunându-mi privirea îndrăzneață,
Doar marea îmi mai e umăr de sprijin,
Aducându-mi un zâmbet cu fiecare val,
Ce vine ca un porumbel alb, divin
Îmi risipește o secundă de amar,
Ducând-o departe în larg, ca un naval...
Mă privește cu ochii umezi și mă ascultă cu inima,
Când îmi exprim durerea
Și nu vorbește, doar susură aievea,
Relaxându-mi fruntea, gâdilându-mi talpa,
Spre reverie... 



13 comentarii :

Anonim spunea...

foarte frumos :X:X si tema ..o ador ..pur si simplu o ador:X

Costea spunea...

Relaxare plăcută la malul mării!!!

. spunea...

sensibil si frumos ce ai scris:)

ganduri.aruncate.pe.net. spunea...

Marea:X!

Anonim spunea...

Bună dimineață! Poezie ta este atât de calmă, plină de liniște și speranță...așa o simt eu :)

Lavinia Dance spunea...

sunt de acord cu copilul diminetii:))

Father spunea...

Saru`mana Deniza C ~ imi place mult poezia!

29 decembrie spunea...

iubesc sa citesc oameni care vorbesc despre mare.
frumoase randuri !!

Anonim spunea...

... soarele si prieten si dusman. cum se face? ... poate ca raspunsul este cumpatarea :) ... si poate ca acest raspuns este valabil si in alte cazuri. Prin cumpatare putem evita deseori dezamagirea :)

CT ( cette) spunea...

Frumoasă poezia :d

Anonim spunea...

da, marea, loial prieten :)

Anonim spunea...

am mai citit o data. de data aceasta> ce ne-am fi facut noi fara frumusete de lume creata de Dumnezeu ?

. spunea...

frumos ca deobicei:)