sâmbătă, aprilie 30

Glasul mării...

Când soarele mi se lasă pe tâmple,
Îmi arde orice speranță,
Și-mi înnoadă genele în dezamăgire,
Apunându-mi privirea îndrăzneață,
Doar marea îmi mai e umăr de sprijin,
Aducându-mi un zâmbet cu fiecare val,
Ce vine ca un porumbel alb, divin
Îmi risipește o secundă de amar,
Ducând-o departe în larg, ca un naval...
Mă privește cu ochii umezi și mă ascultă cu inima,
Când îmi exprim durerea
Și nu vorbește, doar susură aievea,
Relaxându-mi fruntea, gâdilându-mi talpa,
Spre reverie... 



Trimiteți un comentariu