miercuri, aprilie 27

În necunoscut...

Mă privesc prin folia transparentă a nopții,
Și trupu-mi dispare, picătură cu picătură...
Ochii... doar ochii se mai aprind,
Ca niște luminițe fugare,
Scobite în răspântia vieții.
Luna e plină călăuză sufletului meu,
Gură pietrificată secretelor mele,
Alb gând de aur pierdut în izvorul secat
De negrul mal înnoptat în drumuri nestrăbătute,
Nici cu ochii minții,
Întinse pașilor mei rătăciți în marea dorință
De nou, de cercetare;
De descoperire și pătrundere în interiorul meu
Și exteriorul lumii...
Trimiteți un comentariu