duminică, decembrie 5

Cântec alb

Picături cerate de ploaie,
Fierbinţi, aspre, tremurânde,
Se mişcă în ritm;
Al cântecului inimii...
Cerul mi s-a topit în palmă,
Pigmentu-i marin,
Sfâşiindu-se în aripi de fluturi,
Albi, ca lacrimile mele, îngheţate...
Ecoul clopotului ce-mi bate-n suflet,
Insuflă negre şoapte,
Perforate în timpanul pietruit.
Stropii de ploaie s-au uscat,
Au devenit albe speranţe,
Gânduri curate şi fulguite,
Scârţâind în lobul urechii,
Ca un acord de chitară,
Uitat în ierni dezacordate,
Îmbrăţişaţi în focul palid,
Cu miros de măr şi scorţişoară...
Trimiteți un comentariu