Mi-e faţa perimată,
Iar bujorii au înflorit în incipitul iernii,
În obrazul străveziu, ca al cerului,
Urme de buze, ca un autograf,
Şters întinse, pe pomeţii înflăcăraţi,
Cu porii topiţi în flacăra lumânării,
Ce-şi scurge lumina ochilor,
În suflete aprinse, agăţate în crenguţe firave,
De brad împodobit cu fundiţe de zăpadă...
Moş Crăciun stă la fereastra sculptată în poezie,
Ne priveşte cu ochii migdalaţi şi tineri,
Şi cântă colinde aburinde,
Decorând geamul cu zâmbete, aproape reale,
Cu degetu-i împletit cu magie.
2 comentarii :
nu am scris mai frumos decat tine :) ...
... mi-l imaginez pe Mos Craciun cum sta in fata geamului si sufla. Aerul cald picteaza zambete si aburi, iar mai apoi ... din zambetele acestea si caldura dragostei infloresc pe geam flori de gheatza !!!
Bine, Moșule! :)
Dacă îți imaginezi așa, înseamnă că a reînflorit bobocul copilăriei în sufletul tău... !
Trimiteți un comentariu