miercuri, decembrie 1

Un fulg de bucurie...

Pământul s-a stins... sub ochii mei!
Cioburi de gheaţă, sticloasă, au despicat cerul...
S-a unit cu linia orizontului şi mi-a înăsprit curiozitatea.
Ce bucurie mi-a sclipit în zorii dimineţii,
La ferestruica aburită de suflul zâmbetelor inocente.
Chiar inocente!
Am zâmbit ca un copil când primii fulgi,
S-au lipit pe buzele-mi arse, ca un sărut furat de vise...
S-au adunat în palma-mi rece,
Şi au fugit pe linia vieţii,
Ajungând în absolutul infinit,
La centrul de foc al inimii,
Topindu-se în el,
Incitându-l... învolburându-l... cu bucurie.
Din creţii ce-atârnau pe gâtul lung şi gol,
S-au scurs pe şira spinării,
Şi au trezit senzaţii, tremur...
Răceală, dar şi... bucurie.
Trimiteți un comentariu