Avem tendința de a ignora iubirea sinceră a celor apropiați, pentru că ne doare iubirea neîmpărtășită a unui străin. În timpul în care privim cu ochi goi pe fereastra spartă a sufletului, cei dragi se chinuiesc să ne arate soarele pe cerul liber, unde viața se întâmplă, unde timpul e frumos, unde noi trăim, dar nu vedem.
De ce să ne afundăm în trecut, într-o poveste cu final prestabilit, când putem să iubim acum, aici, să zâmbim și să fim fericiți că suntem, că sunt. Dacă am închide pentru o clipă fereastra spre trecut și am fi recunoscători pentru secunda prezentă, rănile s-ar cicatriza și sufletul s-ar lumina pentru că... suntem iubiți. În orice moment. Necondiționat.
Durerea cere trăită. Amintirile se repetă mereu și mereu de parcă ar fi imprimate sub pleoape. Dar după un timp, e nevoie să te întorci la tine. Să îți amintești de tine și de cei care ți-au rămas alături indiferent de situație. E timpul să iubești din nou. Viața. Clipa. Pe tine. Pe cei dragi. Doar iubește... orice, oricât. Fii recunoscător că ești, că ai, că poți. E timpul să fii tu din nou!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu