M-am izbit de mine ca de un zid

M-am izbit de mine
ca de un zid;
ce noapte,
ce vis livid!
Zi de zi lupt
să nu mă descompun,
să nu las
să se scurgă omenescul
din mine,
să nu pierd esența umană
din potirul sufletesc.
Uneori mă sparg cu totul.
Rămân în urma-mi
numai cioburi.
Sunt o furtună în soare,
râd senin
și plâng cu foc;
două persoane
la un loc.
Alteori mi-e marea-suflet
și lumea-ntreagă
e un cântec.