Prima iubire

Pentru prima dată am reuşit să descifrez iubirea. Să o simt, să o văd, să o recunosc, şi să mă bucur de ea ca un copil.

Este prima mea iubire şi cea din urmă, atât de sinceră şi de caldă. Este acea iubire care se manifestă profund, cu sclipire în ochi, cu zâmbete senine şi cu îmbrățişări pătimaşe, furate. E acea iubire care nu are nevoie de multe cuvinte, ci doar de timp împărtăşit cu drag.

Este acel om care îți atinge inima cu o privire şi care păstrează în el tradiții şi convingeri ce conferă siguranță şi continuitate. Este acel om care luminează încăperea cu sufletul, care ştie valoarea cuvântului şi a omeniei, care trăieşte cântând şi dansând pe acorduri cardiace şi care munceşte cu dăruire şi cu încredere. Este acel om pentru care 'cea mai bună minciună e adevărul', şi care merge pe principiul că 'nimic nu e realizabil, fără o mare muncă'. 

Este acea persoană care m-a format, insuflându-mi totodată emoția de a trăi. Este cel care m-a învățat ce înseamnă a fi om şi a acționa după propriile convingeri, cât şi a risca să am încredere în ceilalți oameni, chiar dacă există o mare posibilitate să mă dezamăgească. Este cel în privirea căruia mă regăsesc şi mă reconstruiesc; este jumătate din sufletul meu, căci împărtăşim aceleaşi plăceri şi sentimente asupra vieții. Este cel în brațele căruia mă simt acasă, în siguranță şi totodată cu gândul să întipăresc acele senzații în suflet, de teamă că la un moment dat nu vor mai fi. 

Este bărbatul, tatăl, soțul, prietenul, fratele, pe care oricine şi l-ar putea dori... şi, din fericire, este al meu. Este tata, una dintre cele mai importante şi speciale ființe din viața mea.