duminică, martie 16

E complicat să fii simplu

Pentru mine, primăvara e ca o poartă de aur ce duce către un etern început. Iubesc începuturile pentru ale lor noutăţi şi prospeţime, cât şi pentru aspiraţiile, speranţele, entuziasmul şi energia cu care mă învăluie. Dar mai mult de atât, odată cu primăvara înflorim şi noi sufleteşte. Noi dorinţe, noi aşteptări, noi provocări. Nu mai e loc de regrete, dezamăgiri, supărări... e timp doar pentru înflorit. Totul capătă o nuanţă mai caldă, totul reînvie şi ne impulsionează să fim mai buni, să zâmbim soarelui şi să privim în perspectivă. Devenim mai optimişti, mai relaxaţi şi parcă găsim timpul şi resursele necesare să ţesem vise măreţe.

Mi-ar plăcea ca totul să fie atât de uşor precum înflorirea timidă a bobocilor. Mi-ar plăcea să ne deschidem şi noi atât de senin şi să nu avem nevoie de curaj pentru a face ceea ce simţim. Mi-ar plăcea să putem atrage cu puterea gândului, oamenii care ne sunt aproape sufleteşte. Mi-ar plăcea să nu ne mai complacem în situaţii în care nu ne regăsim, lângă oameni care nu ne împlinesc şi să nu ne mai agităm pentru lucruri care ar trebui să vină de la sine, complicându-ne continuu existenţa. Primăvara ne învaţă că frumuseţea înseamnă naturaleţe, simplitate, culoare. Ar trebui să îi urmăm modelul şi să lăsăm deoparte aparenţele ce ne trag cu putere spre locurile tulburi ale sufletului, îndepărtându-ne de esenţă.

"Uneori, dragostea poate fi simplă, simplă de tot. Te îndrăgosteşti şi îţi mărturiseşti lumina din suflet. Spui, fără ascunzişuri, ce aşteptări ai şi ce nu ai accepta niciodată. Întinzi mâna şi cuprinzi o altă mână. Deschizi sufletul şi cuprinzi un alt suflet. Numai că, în ultima vreme, parcă în nicio carte (şi-n nicio revistă înţesată de tertipuri) nu mai e loc de atâta splendidă banalitate." (Alice Năstase)

Dar eu nu renunţ, nu mă las de visul cel din urmă: acela de a găsi liniştea în cele mai gălăgioase suflete şi de a îmbrăţişa lumina din privirea nopţii.

Trimiteți un comentariu