luni, august 26

Bogat în vise

Cerul e ca o coală albă nemărginită, rezemată de un şevalet, iar sufletul meu e ca un pictor bătrân, cu barba încâlcită şi cu ochii uscaţi de amărăciune. Stă aşezat pe trotuar, în mijlocul mulţimii şi desenează haotic, la repezeală, deşi nimeni nu-l grăbeşte, deşi nimeni nu-l zăreşte... deşi toată lumea îl ocoleşte. 
Îmi plăcea să cred că între mine şi natură, există o legătură ideatică, dar am făcut un salt uriaş, căci realizez acum, ce conexiune profundă există între mine şi univers. "Nu eşti o picătură din ocean, ci oceanul întreg într-o picătură", spunea Rumi.  
Iar universul e iubire. Îmi place să cred în iubire aşa cum o găsesc în cărţi: fără limite, nebună, sălbatică, adevărată! Îmi place să cred în existenţa sufletelor pereche, despre care a scris Platon în lucrarea sa, "Banchetul", spunând că în vremuri antice, oamenii erau fiinţe androgine, având trăsături atât feminine, cât şi masculine, cu două capete, patru mâini şi patru picioare, dar o singură inimă. Îmi place să cred că în viaţă voi face doar ce îmi place şi nu va trebui să dau socoteală nimănui şi că mă voi putea ridica pe picioarele mele, la fel cum am învăţat să merg, cu greu, cu zgaibe, dar cu rezultatul scontat. Îmi place să cred că stelele căzătoare îndeplinesc dorinţe şi că potcoavele sau fulgii ce zboară aduc noroc. Îmi place să cred în viaţă dincolo de moarte, în reîncarnare în decursul a şapte vieţi, în îndeplinirea menirii. Cu toate astea, luând viaţa în piept, cu responsabilitate, am ajuns să cred că m-am maturizat. Dar, din ce în ce mai mult, îmi dau seama că oamenii maturi nu ştiu să viseze, iar pentru mine, visarea e singurul mod de a trăi cu adevărat. Mă întreabă deseori: 
-"Tu cu ce trăieşti?"
Iar eu le-aş răspunde, plină de entuziasm şi cu privirea înstelată:
-"Cu vise, cu poveşti de dragoste pline de fluturi şi fantezie. Cu muzică ce pare să aerisească toate cămăruţele inimii mele şi cu poezie. Cu flori ce poartă amprenta zilelor pline de fericire şi culoare. Cu sunetul mării şi cu roua ierbii. Cu magie.", dar privirea şi colţul gurii uşor arcuit în jos, atunci când mă găsesc visând, îmi retează orice elan, şi le răspund sec: "Cu aer."


6 comentarii :

Anonim spunea...

Iar eu mi-s sigur că aşa vei trăi totdeauna :) Cu sufletul în zâmbete nepieritoare. Mai multe nu pot scrie, aş strica articolul. Aşa că zâmbesc :)

Unknown spunea...

Nici nu ştii cât mă bucur să aud asta, Marin! Să aud că zâmbeşti... Cuvintele mele au atras diverse reacţii, chiar şi un fel de spaimă, din prea multă grijă, evident. Mulţumesc, sper să trăiesc întotdeauna aşa, dar să se şi îndeplinească măcar o parte din vise... :)

Anonim spunea...

Nu văd niciun motiv pentru care cuvintele tale să genereze asemenea reacţii; mi se par un îndemn superb la visare, speranţă şi zâmbet :) Oh, sunt sigur că ţi se vor îndeplini, atâta vreme cât vei continua să zâmbeşti, să speri, să iubeşti şi să visezi. Să nu laşi pe nimeni să îţi dărâme încrederea în tine şi să te împiedice să visezi.

http://www.youtube.com/watch?v=fqX53vBqYTw

Unknown spunea...

Ah, mulţumesc! Aveam nevoie să-mi spună cineva asta, aveam nevoie să-mi spună cineva că e bine aşa, că sunt pe drumul cel bun! Eşti minunat, Marin!

Uite o melodie şi pentru tine: http://www.youtube.com/watch?v=QjKGsSdjfTQ

Anonim spunea...

Sii, ce supriză plăcută! :D Îmi place foarte mult Alex Ubago. Poţi asculta şi Sin miedo a nada pe care o canta cu Amaia Montero :)
Cu mare drag; eu îţi mulţumesc pentru compliment. Şi mă simt obligat să îţi spun că nu am scris nimic altceva în afara celor crezute. Eu trăiesc şi eu zâmbesc se confundă total în ceea ce mă priveşte.

Adina Ioniţă spunea...

Viaţa fiecărui om e o cale către sine însuşi, încercarea unei căi, intuirea unei poteci. Nimeni nu a fost vreodată pe de-antregul el însuşi; şi cu toate astea, fiecare tinde spre asta, unul mai înăbuşit, altul mai senin, fiecare cum poate. În fiecare suferă creaţia, în fiecare s-a întrupat spiritul, în fiecare se crucifică un Mântuitor. Venim din acelaşi abis însă fiecare tinde, ca o încercare şi o aruncare din adânc, către propriul său Ideal: ne putem înţelege unul pe altul, dar de explicat se poate explica fiecare doar pe sine însuşi.

Esti un veritabil Prometeu al cuvantului !