sâmbătă, mai 19

Nesfârşit...

De-atâta ploaie, simt că mi se scurge pielea,
Parcă văd cum curg picături din ea,
Iar furtuna ce pătrunde,
Îmi răscoleşte sângele,
Pe care inima, nici nu mai are puterea,
De a-l pulsa.
Sunt ca o umbră pe picioare,
Şi-apar numai când este soare,
Căci atunci când este-atât de multă ploaie,
Sufletul mi se topeşte
Şi-mi alunecă prin vene,
Sedimentându-se în vârful degetelor,
Asemeni picurilor ce se scurg...
De-a lungul umbrelelor.
Iar voi dormiţi... dormiţi adânc,
De parcă sunteţi legănaţi pe braţe,
În timp ce eu mă sfârşesc;
Doar ochii mi se-nvârt frenetic,
Printre genele-nrourate de reverie...


Trimiteți un comentariu