vineri, martie 2

Vântul schimbării...

Te miri de primăvara din ochii mei,
Ce-mi curge prin vene, până în tălpi,
Făcând să răsară ghioceii bucuriei...
Dar uneori e atâta toamnă,
Încât aud stropii de ploaie
Cum îmi picură în suflet.
Iar frunzele, la fel de neputincioase ca şi mine,
Se lasă rostogolite de vântul existenţei,
Sub aripile înnegurate ale nopţii,
Până la răsărit...



5 comentarii :

Costea spunea...

Toamna are şi părţile ei frumoase.
Un bătrân mi-a spus odată aşa: Iubirile întâlnite toamna ţin toată viaţa.

Aris spunea...

Esti rafinata si convingatoare in scris, Deniza! Cresti frumos!
Nu, nu te am uitat, nu las maci, dar trec frecvent pe la tine...

Anonim spunea...

Deniza:), îmi place mult poezia și asemănarea pe care ai făcut-o...

,,Iar frunzele, la fel de neputincioase ca şi mine,
Se lasă rostogolite de vântul existenţei"

Ioana spunea...

ai o tehnica interesanta, ce pot spune...cum zice si profa mea de romana "ai condei!"

£.uzu spunea...

imi place mult aceasta poezie.