sâmbătă, ianuarie 28

Am obosit...

Mă întind în întuneric,
Să ascult zgomotul făcut de respiraţia
Ce se loveşte de pereţi, dând în golul,
Pe care nici indiferenţa nu l-ar putea produce...
Până acum, era o durere consternată,
O durere crescândă în pieptu-mi,
Dar acum... nu mai e nimic,
Nu mai simt nimic...
Aş vrea să ţip, dar nu am glas,
Aş vrea s-alerg, dar n-am putere,
Aş vrea să-mi rescriu ultimele două zile,
Dar nici cerneală n-a mai rămas;
Şi nici lacrimile ce-mi vindecau rănile altădat',
Ce mă ajutau să respir şi să o iau de la capăt,
Nu mă lasă să ies din celula de gheaţă, a inerţiei...

Trimiteți un comentariu