duminică, decembrie 26

Suflet de mare...

Îmi tremură cuvintele în barbă
Și mă inund cu albastru de mare.
Îi sorb ochii, cu buzele-mi cusute de pieptul lui.
Îmi întind pleoapele, genele înrădăcinându-se în palma-i cerească.
Irisul vioi și luminos, provoacă tresăltarea inimii,
Înflorind un boboc de liliac, alb;
Și se topește în ochi de mură...
Valuri de albastru se strivesc de pieptul meu,
Smulg tristețea cu vârfuri de munte,
Iar soarele îmi sparge zăpada în lumină.
Pun petice albastre pe suflet și le cos cu fir de mare,
Să simt clipele cum se sting și se nasc,
Odată cu venirea valului,
Și trecerea lui...
Trimiteți un comentariu