Sunete alambicate se ciocnesc de peretele zimţat al timpanului.
Se sparg vocile ce-mi ţipă în mintea-mi obosită. Cioburile scârţâie pe gândurile alunecoase, nemaiauzindu-mi vocea inimii, a minţii...
Îl perforează şi-mi pătrunde în durere. O provoacă. O incită. O crează...
Soarele se preface că îşi aranjează mustăţile, în suprafaţa transparentă a ferestrei, de fapt urmărindu-mă, pentru a-mi distrage atenţia. Mă cheamă la joacă, la plimbare pe aleile acoperite de gânduri plumbate, dar amurgul ideilor mă trezeşte la realitatea mea. Revin în propriu-mi univers, mă cuibăresc în primăvara sufletului de azi şi privesc, incert, cum sinele se şterge... nu-l mai văd!... Unde eşti, suflet pierdut?!...
7 comentarii :
ai descris perfect ceea ce ai simtit ...frumos :*
Salutare, sunt Andrei din Targu Neamt si am aproape 18 ani si as dori sa te intreb daca nu vrei sa facem schimb de linkuri. Te astept cu raspuns pe www.AndreiBurlacu.blog.com
Acum imi reconstruiesc blogroll-ul, de asta am zis. Vei aparea in blogroll.
Trimitemi te rog numele tau impreuna cu linkul exact al blogului tau pentru a-mi termina treaba. Multumesc anticipat
sufletul e acolo unde era is inainte :) asteapta sa fie regasit. iti dau o lanterna de iubire? iti dau un felinar de credinta? iti dau o flacara de nadejde? Nu am. dar stiu ca El are:)
ce frumos ai scris! unde esti suflet pierdut, cred ca pana la urma este in inima ta:)
Trimiteți un comentariu