libertate

încep să uit și e o senzație ciudat de plăcută. 
m-am agățat de amintiri ca de viață, crezând că fără ele o să mă scufund în abisul existențial. și apoi mi-am dat seama că mă scufund oricum, că rămân pe loc, ancorată într-un trecut care nici n-a fost real, care nu îmi aparține. din momentul în care am dat drumul colacului de salvare, înțelegând că eu sunt singură în poveste, am început să cercetez adâncul cu picioarele și, simțind că nu e chiar atât de înfricoșător întunericul singurătății, respingerii, înstrăinării, m-am lăsat dusă de val, oriunde m-ar fi dus acesta. 

însă valul m-a dus în largul mării, mi-a făcut cadou apusul la linia orizontului, mi-a dat senzația de unire, de plenitudine și de ireal. mi-a oferit cerul plin de stele și lună senină, ca o mamă bună, mi-a legănat durerea și m-a întors spre mine. mi-a arătat că apusul e doar un capitol în viața de o zi a soarelui. că există ceva frumos în orice sfârșit. că trebuie să te bucuri de clipă, în tot bunul și răul ei. 

pe moment ți se pare că ți se atrofiază toți mușchii, toate organele cedează, iar simțurile îți sunt anesteziate. dar lăsând durerea să te acapareze, ascultând-o, trăind-o, cu toate frigurile și urletele și groaza și unghiile înfipte-n piele, la un moment dat se calmează. dând timp timpului să-și petreacă valurile asupra inimii tale chinuite, acceptând într-un final adevărul, devii liber. nu mai simți nisipul de sub picioare și nici nămolul din suflet. e atât de multă liniște în acceptare, ca atunci când stai cu capul în apă și nu mai există nimic în jur. ești una cu marea, una cu cerul. plutești între vis și realitate. și nici măcar nu vezi întunericul de care te temeai, pentru că în adevăr e doar lumină.

iar lumina are două funcții. te orbește și nu mai vezi cărările bătute cu pași îngreunați și bolovănoși sau îți deschide noi drumuri și perspective. sau ambele. 

încep să uit. așa cum valurile distrug castele de nisip și urmele de iubire, așa cum apusul lasă loc răsăritului, așa cum noaptea transformă visurile-n vise. încep să uit, ca să descopăr lumea de la capăt.