despre maturitate, fara manusi

Am susținut dintotdeauna că vârsta nu are nicio relevanță atunci când vorbim de inteligență, tinerețe spirituală sau maturitate. Maturitatea însă, e tare prost înțeleasă în zilele noastre.

În primul rând, un om matur, din punctul meu de vedere, este un om moral, vertical și asumat. Responsabil pentru acțiunile lui, pentru alegerile lui și nu în ultimul rând, pentru greșelile lui. Pentru că, în mod surprinzător, și oamenii mari și maturi fac greșeli. Șoc, șoc, șoc! Iar ideal ar fi să le și recunoască. Nu pentru celălalt, ci pentru sine - căci neconștientizându-le, se perpetuează și nu are loc nicio evoluție.

În al doilea rând, consider că un om matur este cel care știe ce poate, știe ce vrea și știe să ceară ce vrea. Mai mult decât atât, știe că întâi trebuie să ofere pentru a primi.

În al treilea rând, un om matur este cel care știe când trebuie să facă mici compromisuri, știe să lase de la el când e cazul și să își mențină principiile totodată.

*Notă importantă - principiile sunt un subiect delicat dacă sunt doar verbalizate și nu sunt puse și în practică, iar dacă sunt păstrate cu obstinație, înseamnă mai degrabă orgoliu decât piloni de susținere ai unor calități morale. De asemenea, cred că e de la sine înțeles că un om care se ghidează după principii în viață ar trebui să aibă un comportament fără cusur, un limbaj curat și o prezență respectabilă. Întotdeauna. Altfel principiile nu prea sunt demne de luat în considerare, nu-i așa? Just sayin'.

În ultimul rând, simt nevoia să menționez că cinismul nu intră la categoria „maturitate”. Nu sugerează decât o gândire critică și experiențe neplăcute. Din perspectiva mea, matur ești atunci când te ridici, te scuturi de cenușa amintirilor, mulțumești trecutului pentru călătorie și te bucuri de prezent. Ba chiar îi ești recunoscător pentru tot ce are de oferit. Pentru că e o a doua șansă, pe care nu oricine o primește.

Când tragi viața în piept ca un fumător înrăit, cu patos, cu bucurie și cu deschidere, atunci ești matur. A îmbrățișa viața cu mănuși, mi se pare mai degrabă resemnare și pierdere de timp, cu scuzele de rigoare.