efemer

sunt așa zile în care îmi vine să-mi rup pielea de pe mine,
în care simt cum crește un nou om pe dedesubt
și nu mai am loc, nu mă mai cuprind, nu mă mai sfârșesc

sunt într-o continuă creștere
într-un flux și reflux neîntrerupt

simt cum răsar din preaplinul ființei
noi convingeri și senzații
străine de mine
o alta ieri, necunoscută mâine

fiecare zi e o nouă provocare
nu știu de unde apar și unde mă duc
las valurile să mă inunde
și să mă poarte spre miazăzi

acolo unde sufletul respiră
acolo unde timpul nu e timp
acolo unde oamenii nu au ecou
iar gândurile nu au rădăcini

viața e simplă,
desculță e cel mai bine,
de mine și de tot ce mă-nconjoară
nu vreau decât să alunec
să las lucrurile să vină... și să treacă