luni, septembrie 1

rămas bun

niciodată nu am ştiut 
când să închid uşa
dintre două sentimente
şi mereu am uitat să sting lumina
ce pâlpâia neştiutoare
în aşteptarea celor rătăciți.
în suflet e-atâta soare
încât pare întuneric
pentru oamenii ce-i trec pragul
şi nu-şi mai pot controla simțurile,
nu mai văd pe unde calcă
sau cum se mişcă,
de aceea le dau aripi,
să nu mai spargă
ceea ce nu înțeleg;
dar ei învață zborul
spre alte suflete
şi nu mai ştiu a se-ntoarce,
nu mai ştiu a recunoaşte
locurile de unde au plecat.
întotdeauna însă,
cad pene în urma lor,
pe care le strâng la piept
să simt încă o dată
zborul lor în mine.
Trimiteți un comentariu