sâmbătă, august 16

Suflet neşlefuit

Cele mai mari defecte ale mele? Sinceritatea, naturaleţea şi faptul că mă prezint lumii ca un suflet, nu ca o fiinţă umană, cu trup definit şi raţiune curgătoare. Sunt toată un suflet şi nu ştiu să mă prefac, să joc roluri sociale sau anti-sociale. Sunt ceea ce sunt; pentru unii o scoarţă de copac tare, aspră şi cu striaţii veninoase, pentru alţii frunzele moi şi perisabile, pentru unii crengile-sprijin şi de-a dreptul înălţătoare, iar pentru alţii, rădăcina şi seva, păstrătoare de tradiţii şi de concret. 

Până acum, simţeam în mine fluiditatea apei, flexibilitatea şi nevoia continuă de schimbare, uşurinţa şi puritatea de a privi viaţa, cu care marea îşi înalţă valurile. Astăzi am constatat că port în mine, de fapt, trăinicia şi siguranţa unui copac. Am rădăcinile înfipte în pământuri solide, cu principii sănătoase şi cu sete de dreptate. Trunchiul îmi este scrijelit de timpuri, deziluzii, lecţii, oameni. Seva, însă, miezul ce se coace în interiorul trunchiului, e intact. Are nevoie de apă - iubire, însă, mai mult decât un copac normal, altfel rămurelele pe care le înalţă în viaţă sunt fără rod şi fără fond. Nimic nu are valoare şi nimic nu se întâmplă fără iubire. Frunzele... frunzele-mi sunt de diferite forme şi mărimi, de diferite culori şi texturi, tocmai pentru a reuşi să mă adaptez noilor condiţii şi situaţii, şi pentru a îmbrăţişa lumea înconjurătoare, cerul şi mările, câmpurile şi florile, oamenii şi necuvântătoarele. 

Flexibilitatea şi acceptarea noului sunt reduse, din cauza rigidităţii lemnului, însă firele de apă - înţelegere - iubire - toleranţă, reuşesc să mă înduplece şi să-mi aplec crengile până la pământ sau să-mi înalţ frunzele până la Dumnezeu şi înapoi. Depind atât de mult de ceilalţi, de soare şi de aer, de iarbă şi de vise, de oameni şi de poezie, încât universul îmi este conturat în stil concentric, ovoidal sau tentacular, în funcţie de vulnerabilitatea şi sensibilitatea cu care sufletul meu le întâmpină pe fiecare în parte.
Trimiteți un comentariu