Oamenii - ce sursă inedită de inspiraţie!
Uneori am senzaţia că sunt plămădiţi dintr-un mozaic de oglinzi sparte, permiţând - rareori - să intri în profunzime şi să-i cunoşti cu adevărat, dar cel mai ades, arătându-ţi cum eşti tu de fapt. Cel din faţa ta, e reflexia a ceea ce eşti tu. El îţi transmite natural, energia pe care tu i-o transmiţi.
Fiecare are ascunse sub piele bucăţi de oglindă, mai mici, mai mari, nedefinite, ciobite, finisate, ca produs al timpului, al experienţelor de viaţă, şi al oamenilor ce s-au oglindit şi au mângâiat sau au spart ceea ce au văzut.
Aşa se completează oamenii, cu cioburi, cu frânturi de sine şi de timp. De asta e bine să alegem oamenii cu care ne înconjurăm, în funcţie de prezent, dar şi de trecut, în funcţie de cine este - ca om, nu de ceea ce este.
Mă întreb însă, oare cum reacţionează doi oameni ale căror oglinzi sunt asemănătoare, fiind trecuţi prin acelaşi gen de experienţe, dure sau frumoase, şi modelaţi sub ninsoarea de cireş. Ce fel de energii se transmit între ei, câte scurtcircuite se produc, câtor dintre ele le fac faţă? Mai pot gândi? Mai pot simţi? Mai văd lumea înconjurătoare, sau se văd doar unul pe altul? Sau se vor respinge, ca doi magneţi?...
Un comentariu :
Hristos a înviat!
Să îţi citesc de dimineaţă postările, Deniza, este cea mai frumoasă activitate :) Da, aşa este, totul ne este învăţător în viaţa. Cred ca dacă în oglindă ne vedem parte întunecată, ne speriem şi prima tendinţă este de respingere. Sau de acceptare, dacă ne unim la rele :D Cât despre binele si frumosul regasit intre oamenii, eu zic ca energia il slăveşte pe Dumnezeu, în timp ce ei au clipe când trăiesc cu un singur suflet.
Să ai o zi veselă şi plină de iubire!
Trimiteți un comentariu