luni, martie 24

Învăț să mă dezvăț

Mi-am învățat inima să iubească de atât de multe ori și tot de atâtea ori am învățat-o să se oprească. În privința acelorași persoane, mi-am dorit cu disperare să le ofer ce am mai bun din punct de vedere spiritual, să le ofer dragoste și emoții sincere, pe care apoi să le retrag, la fel de greu cum mi-a fost să le aduc la suprafață, pentru că nimeni nu are nevoie de ele. 

Toți sunt într-o nebună căutare a efemerității, a nonsensului. Vor să simtă, să posede, să palpeze obiectul dorit și apoi să îl arunce. Sunt într-o continuă căutare a altceva, dar mereu a aceluiași ceva. Nimic concret, nimic serios.

E un paradox al ființei contemporane; aspiră la bun, are standarde înalte, dar se mulțumește cu puțin, alege calea ușoară, neatingând astfel niciodată pragul de sus al existenței; sare peste obstacole și se lovește mereu de linia orizontului ce-i străbate fruntea, dar nu se oprește, aleargă în continuare în cercul vicios increat.


Am adunat mulți nori de-a lungul timpului, dar învăț să îi transform în flori și să le împletesc în jurul sufletului. Nu mai contează că sentimentele nu au ecou, că se nasc și se coc la soarele iubirii idealizate; nu mai contează, pentru că le ofilesc de cum îmbobocesc, ca atunci când vine bruma peste mugurii plăpânzi, asta nefăcându-i să nu mai apară și altă dată.

De altfel, sunt precum o lumânare pe care o lași să ardă ceva timp și apoi o stingi cu o singură suflare. Nu am nevoie de mai mult, doar să mă asigur că sunt dorite sau nu, și atunci flacăra lumânării va arde în continuare speranțe, sau se va stinge. E din ce în ce mai ușor și mai natural cu trecerea timpului... dar până aici, e cale lungă.

Cu un ochi plâng, și cu celălalt râd; oscilez între dezamăgire și încântare. Oscilez pentru că e trist să oprimi fluxul afectiv, ce s-ar revărsa până dincolo de marginile ființei și ar transcende spațiul cosmic. Oscilez, pentru că, în același timp, e minunat să înveți să controlezi emoțiile, să te deschizi și să iubești, fără să primești nimic la schimb. Pentru că atunci când va apărea cineva demn de iubirea ta, vei ști să o oferi necondiționat.

5 comentarii :

Marin Toma spunea...

Buna seara, Deniza!

Sa stii ca eu as zice, dupa mintea mea proasta, ca mai bine sa nu retragi nimic din ce ai si te defineste, chiar daca nu e nimeni care sa primeasca sau nu iti sunt apreciate. Universul are nevoie de dragostea si de lumina din tine ca sa pastreze echilibrul. Undeva isi vor gasi rostul. Nu trebuie sa renunti la ce te defineste. Nimeni nu trebuie sa faca asta.
Cred ca oamenii care nu cauta in interior pentru a se descoperi, sunt avizi de vanatori exterioare. Ei sunt cei care nu sunt niciodata multumiti si vor mereu mai mult. Pentru ca nimic din afara nu poate umple golul dinauntru.
Fii, dupa cum ziceam zilele trecute :) E normal sa oscilezi, toti facem asta. Eu o sa te bat la cap sa zambesti pana cand nu voi mai fi :D Zambeste, Deniza! Totul va fi mai simplu si mai clar.
Cel mai usor dezvat, zic eu, din ce am aflat de la altii, e sa schimbi invatul nu cu nimic, ci un alt invat :)
Seara vesela si placuta! :)

Deniza C. spunea...

Retrag, Marin, retrag pentru a face loc unor noi trăiri. Nu poți construi nimic pe nisip, nu-i așa?
În orice caz, mi-am prins în păr coronița cuvintelor tale, să știi! Și de câte ori o să mă uit în oglindă, o să-mi aduc aminte spusele tale!
Să-ți urez o seară colorată? Ba bine că da! :)

Marin Toma spunea...

Asa e, spui bine. E o mica alchimie in a renunta/retrage pentru noi trairi. Hmm...nu prea e stabil nisipul, adevarat. Insa, si el ne invata cate ceva. Ca sunt unele lucruri care nu sunt sub controlul nostru, ca uneori e bine sa ne lasam purtati de destin si sa nu ne impotrivim...
Ma bucur, sa fie o coronita colorata si cu miros de primvara :)
Daaa, daaa, asa sa fie seara. Grazie :D

Nuante de gri spunea...

Am citit postarea ta cu o sticla de bere cu lamaie, in stanga. Cred ca asta este apogeul unei persoane care cunoaste cuvantul ''suflet''; sa isi poata controla emotiile. Oricum o sa recitesc, vreau sa invat si eu ce poti tu.
O seara blanda!

Deniza C. spunea...

E nevoie de mult exercițiu, și de timp. Dar nimic nu e imposibil, așadar, spor la „învățat”.
O zi minunată să ai și mulțumesc de mesaj! :)