dor, doar, doare

când mi-e dor, se face brusc toamnă
și totul în jur se năruie.
copacii devin umbre ale pădurilor sângerânde,
vântul răscolește cerul pământiu,
iar timpul pare gri.
când mi-e dor, aerul e apăsător
și nu cunosc albul sau negrul,
ci doar o nuanță fină de melancolie
îmi străbate venele
ca praful de pușcă.
când mi-e dor, simt nevoia de primăvară;
să inspir verde crud și rozmarin,
să simt atingerea firului de lumină
și să sărut razele de soare.
când mi-e dor, mi-e dor de doare.
mi-e dor de tine...
ca de toamnă.