Mă doare strigătul unei clipe,
pauzadintredouăcuvinte
și ochiul plâns al universului,
ce se închide lent
peste sumbrele neanturi.
Mă doare zgomotul surd
și absurdul glasurilor
needucate și neștiutoare,
ce umplu golurile zidurilor
și strivesc sub talpa indiferenței
toate chakrele umane.
Mi-e haos și mi-e noapte între oase
și-mi pare că se nasc în mine
păsările albe ale eresului,
bătăile inimii făcând o adevărată revoluție
în lumea abisală și fără corespondent
în care mă aflu... în care exist...
4 comentarii :
:)
Hey! Mă bucur să văd că scrii mai des. Eu am întotdeauna foame de lectură :D
Eu rezolv totul cu zâmbet şi credinţă. Şi durerea şi haosul.
Întotdeauna o bucurie, ești, Marin. :)
Să zâmbești mereu! Dacă am ști cu toții secretul, lumea ar fi mai bună... și mai fericită.
Neaţa! Secretul? Nu e niciun secret, e chestiune mecanică :D Pur şi simplu zâmbeşti ;) Mulţumesc pentru gândurile bune; să ai zi cu soare şi zâmbet.
Trimiteți un comentariu