"Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător."
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător."
Iubesc dimineţile în care simţi că se apropie în tine un val uriaş de energie, ce pare să te inunde şi să se spargă de stâncile finitului tău, dându-ţi aplomb pentru o zi bună. Iubesc dimineţile de vară, uşor răcoroase şi timide, cu miros de verde sălbatic şi iarbă proaspătă, cu simfonie florală şi cu dans în ochiuri de lumină, cu rătăcire în liniştea bobului de rouă, ce se topeşte sub greutatea pasului apăsat de amintiri. Iubesc dimineţile în care primesc mesaje pozitive. Iubesc dimineţile în care totul în jur vibrează, în care căţeii se gudură şi se bucură când mă văd, în care timpul e ca un balon pe care-l arunci dintr-o mână în cealaltă, în care aerul e mai curat, izbindu-se puternic de tine şi trezindu-ţi fiinţa la viaţă, în care cel care ai fost cu o zi în urmă, e umbra celui care eşti azi, în care ai posibilitatea de a o lua de la capăt, în care ţi se oferă şansa să îţi vezi visul cu ochii, în care te simţi fericit şi pregătit să începi o nouă zi, ce îţi oferă o mie de oportunităţi, o mie de încercări, o zi... ce îţi poate schimba cursul.
Pregăteşte-te! Ziua de azi, poate fi deschizătoare de drumuri, ziua de azi, poate fi cea care îţi va schimba viaţa. Întâmpin-o cu zâmbetul pe buze! Deschide-ţi ferestrele sufletului şi lasă natura să reverbereze, să te aducă mai aproape de tine, mai aproape de esenţă. Bucură-te de ziua de azi şi de fiecare zi! Bucură-te că eşti.

2 comentarii :
Hey! Şi mie îmi plac dimineţile. Ele şi serile târzii. La amiază mi-s fără energie şi chef. Mie dimineţile îmi miros a entuziasm şi a zâmbet. Mereu rânjesc ca un nebun dimineaţa :D
Mă bucur că suntem în asentiment! :)
Trimiteți un comentariu