Ți s-a întâmplat vreodată, să te uiți în oglindă și să nu te vezi? ... să treci prin tine?
E atât de ciudat, când, uitându-te la tine, încerci să te cauți în privire, să îți găsești existența, suflul, strălucirea, orice... și să nu găsești decât un gol... un gol înfricoșător! Închizi ochii pentru o secundă, cât ai clipi, și simți că în interiorul tău tocmai s-a spart un val, ca de o stâncă.
Simți că ai cuprins toată marea în tine, într-un moment de furtună. Apoi, ți-e și frică să-i deschizi, căci ai impresia că ți s-a revărsat pe chip. Și nu, nu te înșeli. Chiar ai chipul răvășit, mototolit de gânduri și ochii încercănați, lipsiți de esență, și atât de roșii, încât trădează o frământare continuă și o oboseală cronică.
Buricele degetelor încep să ți se tocească și să te doară, tot încercând să te cauți sub piele, dar astfel, trupul capătă forma unei viori. Devii propriul tău sculptor și încet, încet, la fiecare căutare, degetele tale ating coardele, și-atunci toată ființa ta începe să cânte. E cântecul sufletului tău.
Abia atunci simți că opera ta a fost finalizată, că ai reușit să descoperi comoara ascunsă, la care unii nici nu visează și de asemenea, că menirea ta a fost îndeplinită.
Abia de atunci poți să trăiești în liniște și în armonie cu tine însuți.
3 comentarii :
Fiecare este parte a procesului...ofera partea ta de armonie in lume si apoi asteapta sa vezi ce se intampla... Ai un rol, si inca unul foarte important...
„fii tu insuti armonia pe care o cauţi”!
Şi faptul de a ne căuta pe noi înşine, şi faptul de a ne găsi pe noi înşine, sunt procese care se întâmplă încontinuu, iar farmecul lor e regăsirea...uneori ne regăsim, şi atunci zâmbim, şi ne dăm seama ce frumoase ne sunt cătările...
..degetele tale ating coardele....rămâne să ai timp pentru cânt.
Trimiteți un comentariu