Adio, tu!

Presiunea mi se lasă pe tâmple,

Iar urechile-mi sunt inundate de un tunet vag...

Ce bine mă simt când plouă,

Și văd cum frunzele cad!

Iarna se naște ușor, ușor,

Odată cu adunarea norilor,

Și stelele dispar în mătăsurile ceții,

Iar eu simt cum plutesc... pe valurile vieții.

Acum totul e o joacă, un râs viu, ca de copil,

Ce n-a dat încă piept cu realitatea lor,

Ci renaște în fiecare clipă prin visele lui,

Și plutește prin lume, ca pe aripile vântului!

Frigul ce-mi zdrăngăne dinții în gură

Și-mi zguduie trupul ca un fior,

Anunță nehotărât și în grabă,

Că toamna se pregătește de zbor...

Adio, o, toamnă zbuciumată,

Adio, o, cântece trist!

Ce ai venit, ca pentru ultima dată,

Și ai plecat cu sufletul deschis...