luni, octombrie 17

O pată de culoare...



O, toamnă, 
Cât de-aproape mi te simt!
Parcă m-am născut din tine,
Atât de vijelioasă, de sensibilă şi de schimbătoare...
Bătaia vântului îmi îndreaptă greoii paşi,
Către drumurile ce îmi sunt trasate-n palmă,
Iar sclipirea caldă de frunze rumenite din privirea ta,
Unindu-se cu ochii-mi de cenuşă arsă,
Îmi dă putere să mă scutur de praful timpului,
Ce, plumbic, îmi apasă umerii de mătase
Şi-mi deschide aripile inimii,
Azvârlindu-mă-n cercul păsărilor dimineţii,
Ce-nseninează nonculorile cerului...


Trimiteți un comentariu