joi, martie 10

O singură minune!

Mi-am măsurat paşii,
Mi-am cusut timpul de gambe,
Am băgat mâinile în buzunarele vieţii
Şi-am descheiat ochii,
Lăsând nasturii negri, micuţi,
Să privească, să simtă, să strige şi să adulmece,
Lumina ce-i penetrează adâncimea!
Am tăiat aţa trecutului,
Am croşetat amintirile, într-un album,
Împletindu-le cu prezentul de azi.
La nesfârşit...

Trimiteți un comentariu