miercuri, martie 9

Mă înclin în faţa ta!...

Suflete, sufletul tău e-atât de complex, complet şi complicat!
Uneori mă pierd în dedalurile tale,
Şi mă aşez pe crengile uscate ale nopţii,
Ascultând bătăile apocrife ale inimii... 
.
Alteori renasc în diafanele primăveri,
Ce se decojesc în tine, încă din ierni obstinante...
Mă înclin în faţa ta, 
Îţi dăruiesc gândurile frumoase, drept pansament
Şi-apoi mă retrag... mă întorc de unde am venit;
În lumea mondenă, schimbătoare şi absconsă...
Lăsând loc ghioceilor să irumpă, să se nască în toate corpurile mele...

4 comentarii :

29decembrie spunea...

ai avea un suflet infloritor..:)

Jigsau spunea...

frumos:))

Anonim spunea...

Nu stiu, Deniza, daca sufletul chiar este complicat...stateam si ma uitam la versurile tale si ma gandeam exact la asta. Oare noi ni-l cunoastem cu adevarat? Poate ca nu, poate ca ar trebui sa ascultam mereu bataile inimii, exact asa apocrife cum sunt si asa ne-am da seama ca nimic nu e asa complicat. Ca noi complicam totul, inutil...

Oricum, foarte interesanta poezia...foarte profunda :)

Anonim spunea...

frumos:X