joi, februarie 17

Oprește-te o secundă... !

Peste case zgribulite, slab luminate, 
Îngeri de zăpadă se așază și le veghează sufletele,
Pe timpul friguroaselor nopți.
Copacii stau neclintiți,
Își pictează umbra pe străzile pustii și reci,
Păsări albe scuturându-le crengile amorțite;
Și mă urmăresc discret, cu coada ochiului...
Pe mine, omul călător în a mea viață,
Omul culegător de lecții și de zâmbete,
Contemplatorul oamenilor și al universului ce-mi adulmecă pașii.
Eu sunt eu și sunt atât de entuziasmată
Și de împlinită, căci singurătatea nu-mi e cunoscută!
Sunt păzită de doi îngeri,
Unul ceresc, celălalt de suflet... sora mea!
Mergem de mână pe urme bătătorite,
Urmărim fericirea împreună,
Iar fulgii sclipicioși de zăpadă ne acoperă, ne sorb, ne iubesc,
Deși frigul ne topește.
Grăbite, înghețate,
Am oprit-o în mijlocul furtunii de alb... și i-am zis:
Îi vezi?... cum se zbenguie în unica lor secundă de viață?
Îi simți?... se topesc de plăcere pe obrazul tău însuflețit.
Îi auzi?... cum se nasc... și mor?


Trimiteți un comentariu