duminică, februarie 13

Dincolo de acum...

Nu mă mai ascund după fusta mamei,
Ca o copiliță timidă, speriată de necunoscut.
Acum îmi ascult ecoul pașilor,
Ce se sparg în valuri de cântec,
Și se îndreaptă spre jumătatea infinitului de soare,
Să ardă tristețile și lacrimile.
Îmi colorez gândurile cu raze de lumină,
La ureche îmi prind un boboc de nufăr,
Să înflorească pe marea sufletului,
Odată cu viața.
Pe buze se creionează un fin contur al fericirii,
Ce-mi deschide calea spre dincolo de acum.

9 comentarii :

29 decembrie spunea...

de ar fi asa tot timpul dupa ce ne-am hotarat ... minunat de bine.8->

Trubadurul Vesel spunea...

de'ar fi viata doar asa roz

Anonim spunea...

Nu e totul atat de usor, dar persevereaza in tot ce-i bun

Mallynna spunea...

Atat de frumos :) E usor daca vrem noi sa fie... De multe ori ne complicam singuri viata

Unknown spunea...

Într-adevăăăr!

Anonim spunea...

pentru ca m-ai facut gargarita :P :))) ... rad :P

Unknown spunea...

Mă bucur că râzi... să înțeleg că îți place? :)
Pentru mine, primăvara s-a cuibărit în suflet și începeți să apăreți și voi, gărgărițele :X

Anonim spunea...

:)) ... nu pot sa cred. gargarita, eu ? :P:))) ... da, e oki doki, da-s gargaritoi :P:))

Unknown spunea...

Ai vrea să-ți zic gărgărițoi? Dacă-ți place, ok... mie nu :P