duminică, februarie 13

Dincolo de acum...

Nu mă mai ascund după fusta mamei,
Ca o copiliță timidă, speriată de necunoscut.
Acum îmi ascult ecoul pașilor,
Ce se sparg în valuri de cântec,
Și se îndreaptă spre jumătatea infinitului de soare,
Să ardă tristețile și lacrimile.
Îmi colorez gândurile cu raze de lumină,
La ureche îmi prind un boboc de nufăr,
Să înflorească pe marea sufletului,
Odată cu viața.
Pe buze se creionează un fin contur al fericirii,
Ce-mi deschide calea spre dincolo de acum.
Trimiteți un comentariu