duminică, octombrie 3

Un strop de lumină...

Pe străzile întortocheate ale timpului,
Mă plimb braţ la braţ,
Cu tovarăşa mea de suferinţă,
Noaptea.
Şi plouă, şi plouă
Şi suntem doar noi două...
Nici oameni, nici stafii,
Doar lumini... ce par vii...
Totul s-a topit într-o mare de negru,
Doar umbrela roşie... ne ţine la suprafaţă...

5 comentarii :

Anonim spunea...

"Spune ce crezi!"
Cred că îmi place foarte mult poezioara asta!

Catalin spunea...

Cum ar fi fost fără umbrela...

Anonim spunea...

noaptea uneori e si un sfetnic bun. nu ca ar stii sa vorbeasca, dar Dumnezeu asa a facut ca sub tacerea intunericului noptii unele ganduri sa se aseze si sa se lipezeasca ...

Unknown spunea...

Cunosc...

Anonim spunea...

Poezia asta îmi place mult prea mult, nu ştiu de ce...