vineri, iulie 30

Versuri aruncate...

Luna-i îmbrăcată într-o rochie neagră, de seară,
Cu fâşii sângerânde în urma unui amurg înflăcărat,
Stelele sticleau în depărtare,
În păru-i ca de caşmir,
Cu reflexii aurii.
Sub pletele unei salcii mândre, înalte,
Stă un mic poet,
Un bec arzând palid,
Umbra-i curgând ca o pată cenuşie,
Pe peretele crăpat,
Formând continentul Africii cu fluviile
şi râurile principale.
Priveşte salcia cu ale ei ramuri,
Îmbrăţişând cerul,
Contemplează imaginea naturii,
Care pare pictată de un artist plictisit.
În aer pluteşte un nor monoton,
Un cântec răsuflat,
O poveste de adormit copii,
Iar micul poet îşi aruncă versurile,
Pe aripile unui fluture învelit în catifea cenuşie,
Pe un perete...

● Ďeniza Cristian ●


Trimiteți un comentariu