duminică, iulie 16

Nu îmi mai e frică de moarte

Tot mai mult se pune accent pe frici, temeri, dureri, oboseală, toate îmbrăcate într-un cuvânt pompos, anume anxietate, despicat de-a fir a păr de către psihologi și pseudo-cunoscători, care ne induc stările respective, vrând-nevrând, livrându-ne informațiile în așa manieră încât să ne regăsim în cele descrise și să avem impresia că suferim la rândul nostru și că avem nevoie de ajutor specializat. 

Eu una, sunt pasionată de psihologie și caut să înțeleg motivul din spatele unei acțiuni, povestea din spatele unui comportament, vreau să înțeleg firea omului, ce îl macină și ce îl animă. Dar am constatat că, atunci când ești mai informat, ești mai predispus la a deveni ipohondru și la a-ți atribui niște trăiri care nu sunt ale tale, niște frici nefondate și niște gânduri care nu te definesc. Expunerea la anumite mesaje poate avea implicații practice nedorite și inimaginabile, pe care nu le poți controla, dacă nu le conștientizezi la timp. 

Nu spun nu, am suferit de anxietate de când mă știu, frica de moarte era omniprezentă și îmi bântuia nopțile și îmi sugruma gândurile, deși puțini sunt cei care știau asta. Dar tind să cred că, pe măsură ce am citit mai mult, cu atât m-am afundat mai mult. E important să știi ce ai, de ce suferi, să înțelegi când și de unde a pornit totul, să comunici, să cauți ajutor, să te implici în cât mai multe activități și eventual să faci chiar lucrurile de care îți e teamă, pentru a vedea că nu se întâmplă nimic și pentru a crea astfel un precedent, dar atât. Nu internetul e soluția, cum nici cărțile de self-help sau de dezvoltare personală nu te ajută să te dezvolți, decât să capeți un pic de motivație artificială și câteva idei temporare.

Nimeni nu-ți poate garanta fericirea în câțiva pași simpli, nimeni nu te poate ajuta să te dezvolți, dacă pentru tine nu contează decât să mănânci și să dormi; nimeni nu te poate ajuta să slăbești, dacă tu nu-ți miști oasele; nimeni nu te poate ajuta să faci nimic, dacă tu nu ești motivat, dacă nu ai curajul să-ți asumi anumite lucruri, să faci anumite schimbări în viața ta, dacă nu vrei cu adevărat să evoluezi și să ai o viață mai bună. Și, așa cum spuneam, nimeni nu te poate ajuta să scapi de frici, dacă tu însuți nu faci schimbările mentale necesare și nu te pui în postura de a fi neînfricat.

Cred cu tărie că totul pleacă de la psihic, că alimentația și stilul de viață, cât și alimentarea energetică și informațională contribuie la traiul de zi cu zi și la starea generală. Și cred, de asemenea, că totul depinde de noi înșine. Libertatea de a fi și autonomia sunt două concepte ce trebuie integrate în modul de viață pentru armonie și echilibru, iar asta ar putea fi o axiomă general valabilă, întrucât nu cred să existe ființă umană căreia să-i fie bine îngrădită sau constrânsă de către persoana iubită, familie, șef sau oricine altcineva.

Ce vreau să spun e că, fiecare trebuie să se cunoască foarte bine pe sine înainte de a crede ce citește și de a-și atribui simptome vehiculate și mediatizate pe internet din diverse scopuri. Din experiența personală, e nevoie de exerciții zilnice de identificare și combatere a gândurilor, de înțelegere a lucrurilor care le provoacă și de a vedea efectele pe care le au. Eu una, am luptat cu ele până am învățat să accept moartea ca parte din viață, durerea ca proces de formare, eșecul ca parte a dezvoltării ș.a. 

Odată ce conștientizezi faptul că gândurile au puterea de a-ți limita trăirile și experiențele, înveți să te dezbari de ele și să-ți schimbi structurile mentale, pentru a face loc gândurilor pozitive și pentru a permite vieții să înflorească în tine. Acum nu îmi mai e frică de moarte, mi-e teamă de viață. Mi-e teamă doar să nu treacă pe lângă mine în timp ce clipesc, și să nu pierd esențialul în timp ce o gândesc. 


Trimiteți un comentariu