marți, octombrie 22

Îngenuncheat de „obișnuință”...



Privesc în mine și mă aflu,
ca un hoț de umbre,
prinzând imaginea fulgurantă
a copilului zbuciumat de odinioară,
ce se zbate între straturile de piele,
ca un fluture închis într-un borcan conceptual.
Dacă ar bate din aripi,
într-atât încât să răstoarne
sticla anilor de educație,
și să spargă barierele propriei minți,
ar putea să-și ia zborul în lumea largă?
Sau n-ar mai ști să trăiască
și ar rămâne îngenuncheat,
printre cioburile însângerate ale amintirilor?


Trimiteți un comentariu