miercuri, iunie 13

Aparenţe!



Era atât de întuneric în mine,
Încât mergeam prin viaţă
Ca pe nişte ferestre sparte,
Cioburile trosnind febril,
Sfâşiindu-mi tălpile.
M-am oprit în prezent,
De parcă m-aş fi lovit de un zid...
Raţiunea-i aruncată în nisip,
Dar tot o aud cum strigă: "Aparenţe!"
Tot ce-i în jur sunt aparenţe.
Stau pe loc şi totuşi,
Simt cum alerg în mine, alerg neîncetat,
Deşi am obosit, şi-mi ard şi ochii,
Şi gâfâi, şi mă sfârşesc...
Ce dezamăgire!
Trimiteți un comentariu